in noaptea in care ne-am razgandit
si am hotarat sa mai traim
marfarele intrau in gara prin spirala
o femeie isi umplea cochilia
cu o viata noua mai incapatoare

nu mi-e frica sa ies din floare
sa ma odihnesc intr-un pas urias
indestulator de linistit

femeia avea carnea veche
oase lungi si obosite de capra neagra
doarmea in culoarea albastra
perna udata simplu
e-hei cat de simplu

doar lumina sa se schimbe
sa fie mai verde si mai copilaroasa
sa ies din floare si s-o privesc
apoi sa adorm pana dimineata
intr-un pas urias

femeia trecea linia ferata
o lumina noua dadu navala si-o sparse
imprastiind prin pietris
bucati marunte de vise

ea locuia intr-o jumatate de clepsidra
strans adunata incolacita
ca o funie abandonata
de spanzurat
capatul ei astupa trecerea timpului
e-adevarat
noaptea ii cresteau coarne uriase
care infloreau dimineata
pana pe inserat fructele cadeau coapte pe hartie
rostogolindu-se intr-un colt intunecat
rasturnat si mincinos
ca varful unui iceberg
devenind prea stramt
ah prea stramt
incat se retrase in unghi printr-o fasie

si cum vietuia asa in abstract
din ochiul drept ii cadea un peste
din ochiul stang ii cadeau doi in pacat
nu stia cat de drept sau ascutit era orasul in care traia
doar ca era plin de pesti concreti
atat de concreti incat puteau de nerabdare
intre timp
timpul care se micsora
neputand curge prin clepsidra
trecuse pe altundeva

colturile camerelor tipa in alergare
pana ecoul zguduie imaginea lumii
singuratatea a scapat din cutie
si s-a raspandit prin odaie
secretul e ascuns intre doua pagini lipite
lasand istoria incetosata
iertarea asteapta inghetata la usa mea
poezia e departe
sufletul ei din patru versuri perfecte
imi deschide drumurile din labirint
in noptile lungi si zimtate
strans infasate in vise de pasare
trecandu-mi prin par degetele rasfirate
din oase de stele